Subiectul de pe 27 iunie bac 2011 Romana Scris sesiunea iunie-iulie(27.06.2011)
SUBIECTUL I (30 de puncte)
Se dă următorul text:
Mi-am dat seama că nu se gândea întotdeauna la o eventuală despărţire; asemenea gânduri, cumplite, le respingea cu dârzenie întreaga ei fiinţă. Dar bănuia că viaţa aceasta, trăită împreună clipă de clipă, miracolul acela, a două făpturi necontenit prezente una pentru alta, nu va putea dura. Îşi dădea seama, zărindu-mă uneori în faţa raftului cu cărţi, că în curând mă va cuprinde vechea mea patimă, şi că atunci munca mă va fura de lângă ea ceasuri şi zile întregi. Ştia că setea mea de creaţie, de scris, a fost numai adormită, că ea nu va putea fi definitiv stinsă. Se împăcase cu acest destin -despărţirea noastră pentru lungi, chinuitoare intervale – dar l-ar fi voit cât mai târziu împlinit.
Câteodată îşi spunea că e imorală cu dragostea ei strivitoare, că un om nu poate trăi fără să muncească şi mai ales un artist nu are dreptul să-şi îngroape talentul într-o dragoste fericită. şi pentru fiinţa ei cinstită îndoielile acestea erau chinuitoare. DAr întotdeauna sfârşea prin a-şi spune că, moral sau imoral, bine sau rău, toate acestea n-au nicmic de-a face cu adevărata, tainica dragoste; că întâlnirea noastră este singurul lucru esenţial, real, iar toate celelalte – muncă, creaţie, talent, onoare şi câte vor mai fi – nu preţuiesc nimic, căci toate sunt zădărnicii omeneşti ale pământului…
(Mircea Eliade, Nuntă în cer)
CERINŢE
Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la text:
1. Numeşte câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: despărţire, patimă.
2. EXplică rolul punctelor de suspensie în secvenţa: căci toate sunt zădărnicii omeneşti ale pământului…
3. Construieşte un enunţ în care să foloseşti o locuţiune/expresie care să conţină substantivul gând.
4. Precizează tipul de perspectivă narativă din textul citat.
5. Transcrie două cuvinte din text care aparţin câmpului semantic al creaţiei.
6. Notează două motive literare din textul dat.
7. Prezintă semnificaţia unei figuri de stil din textul dat.
8. Menţionează două trăsături ale genului epic, ilustrându-le cu exemple din text.
9. Comentează, în şase-zece rânduri, următoarea secvenţă din textul dat: “DAr întotdeauna sfârşea prin a-şi spune că, moral sau imoral, bine sau rău, toate acestea n-au nicmic de-a face cu adevărata, tainica dragoste; că întâlnirea noastră este singurul lucru esenţial, real, iar toate celelalte – muncă, creaţie, talent, onoare şi câte vor mai fi – nu preţuiesc nimic, căci toate sunt zădărnicii omeneşti ale pământului… “
SUBIECTUL II-lea
Subiect bac 2011 Limba si literatura romana scris
Scrie un text de tip argumentativ de 15-30 de rânduri despre cunoaşterea de sine, pornind de la ideile sugerate de afirmaţia lui Nichita Stănescu:A avea un ideal înseamnă a avea o oglindă.
În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:
- să respecţi construcţia discursului de tip argumentativ: formularea ideilor în scris, utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri; 8 puncte
- să redactezi conţinutul adecvat argumentării pe o temă dată: formularea ipotezei/ a propriei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 16 puncte
- să respecţi normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie şi de punctuaţie)şi limita de spaţiu indicată. 6 puncte
Atenţie! Formulările de tipul Sunt/ nu sunt de acord cu afirmaţia… / Autorul are dreptate când afirmă că…/ Afirmaţia autorului este corectă…, neînsoţite de enunţarea propriei opinii, nu se consideră ipoteză.
Subiectul III
Caracterizarea unui personaj dintr-o operă dramatică de I.L.Caragiale, Camil Petrescu sau Marin Sorescu.Adica un personaj din “O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, “Jocul ielelor” de Camil Petrescu sau “Iona” de Marin Sorescu.
Subiectul al III-lea – REZOLVARE
I. Luca Caragiale, O scrisoare pierdutã
Punctul cel mai înalt al dramaturgiei lui
Caragiale, O scrisoare pierdută, este în acelaşi timp cea mai valoroasă comedie
din literatura romănă. Satiră a moravurilor politice şi familiale din ultimele
decenii ale secolului trecut, comedia aduce în scenă evenimentele legate de
fixare candidatului guvernamental în capitola unui judeţ de munte.
În O scrisoare pierdută partizanii a două fracţiuni de grupări
guvernamentale aparţinînd claselor posedante se duşmănesc, se luptă şi se
impacă. Ridicolul lor este subliniat şi mai mult prin înconsecvenţa dintre
intransigenţa lor iniţiată şi compromisul final la care ajung.
Acţiunea
se petrece în anul 1883, într-un oraş de provincie, capitală a unui
judeţ de munte. Sîntem în preajma alegerilor pentru reviziurea constituţiei. Lupta
se dă între guvernamentali şi independenţi din o poziţie. Candidaţii la
deputaţie ai celor două organizaţii locale sînt, Farfuridi şi Nae Caţavencu.
Caţavencu, vechi politician, ştie că succesul este condiţionat de sprijinul
organizaţiei guvernamentale şi, spre a şi-l asigura, ajutat de împrejurări,
foloseşte şantajul. Descoperind la Cetăţeanul turmentat o scrisoare de amor
trimisă de prefectul Ştefan Tipătescu soţiei lui Trahanache, Zoe, şi-o
însuseşte pentru ca, după aceea să ameninţă cu publicarea ei în Răcnetul
Carpaţilor, în cazul cînd nu va fi susţinut. Asupra lui se exercită presiuni,
este arestat şi bătut, percheziţionat coriporal şi la domiciliu, i se propun
funcţii importante în judeţ, şi moşii, dar Caţavencu rămîne intrasigent în
opţiunea sa. Cînd se pare că Caţavencu va obţine voturile organizaţiei
guvernamentale, încurcătura se dezleagă în mod neprevăzut: candidatul oficial,
desemnat de centru, este Agamemnon Dandanache, iar Caţavencu nu-şi poate pune
în aplicare şantajul plănuit. Prins cu o poliţă falsificată şi lipsit de
scrisoarea compromitătoare pentru Zoe şi Tipătescu, scrisoare pe care o
pierduse în timpul unei întruniri electorale, este nevoit să conducă
manifestaţia în cinstea noului ales.
Folosind metoda realismului critic, I. L.
Caragiale a intreprins în comedia O scrisoare pierdută o vastă acţiune de
demascare, dezvăluind cu o maiestrie excepţioanlă trăsăturile caracteristice
vieţii noastre publice sub regimul burgheziei şi moşieriunii. Constituţia şi
legile erau călcate în picioare cu dezinvoltura, ori de cîte ori interesele
conducătorilor o cereau. În constituţia burgheză erau înscrise inviolabilitatea
domiciliului, libertatea cuvîntului, a persoanei, a întrunirilor, a presei,
secretul corespondenţei, exprimarea liberă a votului. Dar cine ţine seamă de
prevederiile constituţionale? Prefectul Şetafan
Tipătescu taie şi spînzură, după bunul său plac. Funcţionarii, unelte
docile în mîinile guvernanţilor,
execută, umili şi servili, toate ordinele, chiar dacă ele sînt ilegale. Poliţaiul
Pristanda repetă aprobator tot ce-i spune prefectul, ticul său verbal (curat)
indicînd pe omul lipisit de
personalitate, în acord totdeauna cu superiorul.
Scriitorul obeservă că între partidele şi
grupările reprezentînd interesele moşieriunii şi burgheziei nu există deosebiri principale. Între ele nu este un
conflict adînc ideologic, ci numai o
ceartă zgomotoasă pentru putere. Nae Caţavencu, şeful opoziţiei, cere să fie
sprijinit de guvernamentali, iar acestia sînt gata, la un moment dat, să-l
accepte. În orice caz, el, opozantul, e în fruntea manifestaţiei organizate de tabăra adversă, aflată atunci
la putere.
Dramaturgul a creat personaje vii,
reprezentative pentru societatea romnească de la sfîrşitul secolului trecut.
Fiecare tip de politician îşi are identitatea sa bine proiectată, trăsăturile
sale particulare, îşi trăieşte viaţa sa.
Ştefan Tipătescu este activ,
energic, dar impulsiv. Arogant, priveşte dispreţuitor tabăra adversă
(Caţavencu, Ionescu, Popescu). Pristanda vede în el posesorul tuturor
izvoarelor fericirii: „moşia, moşie, foncţia, foncţie, coana Joţică, coana
Joiţica”. El priveşte judeţul ca pe propria sa moşie, de aceea propune lui
Caţavencu în schimbul scrisorii fel de fel de posturi şi funcţii: un loc în
comitetul permanent, postul de avocat al statului, locul de primar, de epitrop
efor, moşia Zăvoiul.
ZahariaTrahanache este un bătrîn
viclean şi cumpănit, ticul său verbal „aveţi puţintică răbdare” arătînd pe omul
care nu se pripeşte. Abil şi viclean găseşte la momentul oportun poliţa
falsificată de Caţavencu. Interesele personale îi dictau să nu rupă relaţiile
cu Tipătescu, singurul din grupul lor, capabil să susţină partidul. Trahanache
aparţine împreună cu Farfuridi şi Caţavencu acelei categorii de personaje al
căror ridicol constă în incapacitatea intelectuală în lipsa oricărui rudiment
de cultură.
Între Tipătescu şi Trahanache tronează Zoe.
Ea conduce, de fapt, judeţul. Conştientă de influenţa pe care o are asupra
celor doi, ea face promisiuni.
Farfuridi şi Brînzovenescu sînt
inseparabili, apariţia lor fiind de un incontestabil efect comic prin
contrastul temperamentelor. Farfuridi este impulsiv, violent, prost, incult.
Prin frazele sale stereotip: „Eu, am, n-am să-ntîlnesc pe cineva, la zece fix mă
duc în tîrg” sau „Eu, am, n-am clienţi
acasă, la unsprezece fix mă-ntorc din tîrg”, este omul integrat în monotonia şi
automatismul vieţii provinciale de odinioară.
Pristanda, lucid, o recunoaşte pe
Zoe ca adevărata stăpînă. Pentru a-şi întreţine „famelia mare”, poliţaiul
oraşului recurge la toate compromisurile. Linguşitor, hoţ, încalcă conştient
legile ştiindu-se apărat de conducători. În acelaşi timp este gata oricînd de trădare, trecînd de partea celui
pruternic.
Nae Caţavencu este tipul
demagogului politic. Şiret şi volubil, dornic de chiverniseală, practică două
profesiuni - avocat şi gazetar. Se adaptează uşor oricăror împrejurări, nu are
ticuri verbale ca celelalte personaje, e violent cînd se ştie stăpîn pe
situaţie, linguşitor, umil şi servil cînd se ştie vinovat. Arogant, inflexibil
cît timp are scrisoarea, devine lipsit de demnitate, tîrîndu-se la picioarele
Joiţicăi, acceptînd să conducă manifestaţia cînd nu mai are scrisoarea.
Agamemnon Dandanache mai canalie
decît Caţavencu (pentru că nu sestituie scrisoarea), mai prost decît Farfuridi
este tipul oportunistului. Crează situaţii penibile confundîndu-l pe Trohanache
cu Tipătescu şi considerîndu-l pe acesta soţul Joiţicăi.
Cetăţeanul turmentat reprzintă
majoritatea alegătorilor manevraţi de cei puternici după bunul lor plac: „Da,
eu cu cine votez?”. Într-un moment de luciditate, la replica lui Tipătescu:
„Votează pentru cine pofteşti”, acesta răspunde: „Eu nu poftesc pe nimeni, dacă
e vorba de poftă”.
În lupta care se dă pentru locul de
candidat oficial (şi nu pentru reuşita în alegeri), se folosesc deci
înşelătoria, şantajul, demagogia, trădarea, arme caracteristice pentru regimul
trecut, pentru moravurile şi morala claselor exploatatoare. Victoria în aceasta
luptă a lui Aganiţă Dandanche, adică a celui mai ticălos şi mai prost dintre
toţi, este semnificativă. Scriitorul a vrut să scoată şi mai mult în relief
mizeria vieţii publice din timpul său.
Comicul se realizează prin: a.)
comic al situaţiilor; b.) comic al intenţiilor; c.) comic al caracterelor; d.)
comic de limbaj; e.) comic de nume.
